Postări etichetate ‘ignoranţă’

7 iunie 2011

Clipa de răgaz pentru reflecţie

Fie că este vorba despre taxatoarea din autobuz, fie de funcţionara de la ghişeul unei instituţii publice, fie de asistenta medicului de la cabinet sau de medicul însuşi, fie că este profesorul copilului, fie că este primarul urbei, şeful statului sau guvernul, despre fiecare avem ceva de comentat, vreo nemulţumire de exprimat. Vorbim între noi când ne întâlnim în familie, fie cu amicii la o cafea. Ne exprimăm frustrarea şi revolta faţă de felul în care am fost trataţi, de neajunsurile pricinuite, de lipsa de respect şi de abuzurile practicate de unii sau alţii…Numai că vorbele rostite retroactiv nu au niciun rost dacă nu ai luat atitudine la momentul oportun. Abuzurile continuă şi toate “merg strâmb” pentru că nu avem curajul să spunem ce gândim, nu avem curajul să spunem ce trebuie, când trebuie şi cum trebuie. Şi mai puţin curaj avem când vine vorba de a face ceea ce trebuie, a lua atitudine!

Că trebuie să dai bani la medici când ajungi să fii internat, că există profesori care pretind bani ca să-i treacă pe elevi clasa, că prestaţia profesională a multor medici şi profesori lasă de dorit, că suntem săraci, că suntem manipulaţi, că au ajuns câtiva să decidă pentu noi toţi ce este bine şi ce este rău, că pe noi nu ne intreabă nimeni ce ne-am dori, cum ar fi bine, cum ar trebui…toate acestea le ştim dar, nu facem nimic!

Poate că nu doar curajul ne lipseşte ci, suferim şi de ignoranţă când nu suntem în stare să ne dăm cu părerea asupra lucrurilor importante care ne afectează direct. Nu avem păreri pentru că nu ne-am informat, nu ne-a interesat să fim informaţi. Comoditatea  cred, ne-a dus la concluzia că ce e de-a gata, oferit pe tavă, ne scuteşte de efortul de a ne lua clipa de răgaz ca să gândim la propriile interese.Gândesc alţii  pentru noi iar asta ar trebui să fie destul! Nu-i de mirare că, încet, încet, am renunţat la gestionarea propriilor interese sau, mai rău, nu mai reuşim să identificăm propriile interese.

Într-o societate care promovează acumularea de cunoştinte şi dobândirea de competenţe ca substitut a ceea ce înseamnă a fi om sau, mai rău, promovează pe unii cu cunoştinte şi competenţe minime dar cu diplome obţinute pe căi de ei ştiute, într-o societate în care banul “vorbeşte”, în care înşelăciunea, manipularea şi minciuna sunt un mod de viaţă, nu-i de mirare că suntem confuzi şi nu mai ştim adevăratul sens al cuvintelor  valoare şi valoros, nu mai ştim ce înseamnă cinste, corectitudine, profesionalism, nu mai ştim ce înseamnă să fii om de caracter!

Nu mai ştim…ne-am pierdut reperele morale, reperele spirituale…

Nu este totul pierdut:  încă ne mai putem regăsi…doar să ne pese de noi înşine, de ceilalţi, de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Suceava este o comunitate în care avem fiecare propriile interese dar avem şi interese comune şi avem scopuri comune, relaţii bazate pe legi comune… Iată de ce cuvântul împreună ar trebui să aibă conotaţii esenţiale pentru fiecare locuitor al urbei!  A gândi că doar mie trebuie să îmi fie bine şi altceva nu mă mai interesează, este utopie! Mie nu poate să îmi fie bine la nesfârsit când altora nu le merge bine deloc. Mai bine pentru fiecare înseamnă mai bine pentru toţi!

Concepţia conform căreia ce este dincolo de uşa mea nu mă interesează denotă o înţelegere rudimentară a conceptului de proprietate şi, la fel de rudimentară, se dovedeşte a fi înţelegerea conceptului de libertate atunci când ne închipuim că ne putem permite orice, oriunde şi oricând, după cum ne este cheful!

Nu ştiu în care postură din cele mai sus amintite s-au aflat sucevenii care nu au răspuns provocării de a-şi exprima opinia prin intermediul chestionarelor puse la dispozitie de Asociaţia Pentru Suceava. Indiferent care au fost motivaţiile, lipsa de reacţie la momentul oportun anulează dreptul la comentarii după…  Dacă nu am ştiut să ne implinim datoria morală exercitându-ne dreptul la opinie, nu ne este îngăduit să criticăm opiniile exprimate de alţii!

Bineânţeles că libertatea rudimentar înţeleasă îţi dă dreptul la orice. Numai că, vă provoc să trecem, dincolo de rudimentar, la o înţelegere profundă…Va provoc la gândire, la clipa de răgaz pentru a înţelege ceva cu privire la noi înşine, la cei din jur, la ce se întâmplă în jurul nostru. Vă provoc la clipa de răgaz pentru a analiza trecutul ca să putem învăţa ceva din el,ca să înţelegem prezentul şi ca să ne putem clădi viitorul în mod conştient!

„Vorba multă, sărăcia omului” – este o zicere izvorâtă din înţelepciunea populară, pe vremea când românul punea preţ pe clipa de răgaz pentru reflecţie! Zicerea în sine este o provocare la reflecţie şi la transformare, o provocare la acţiune!

11 ianuarie 2011

Fumuri în spatele… perdelei de fum

Am citit un articol postat pe gândeşte.org  http://gandeste.org/politica/arta-%E2%80%9Eperdelei-de-fum%E2%80%9D-%C8%99i-milogeala-%E2%80%9Eviteazului%E2%80%9D/14320 şi am fost realmente provocată să  adun judecăţi emise pe parcurs de mintea mea, să le pun laolaltă şi să le prelucrez… gândind. Am mai găsit acolo afirmaţii cărora mă simt datoare să le ofer o alternativă ( cu tot respectul cuvenit, bineînţeles).

Cuvintele germanilor nu fac decât să ne repună cu picioarele pe pământ. Asta nu-i rău deloc pentru că poate să aducă ceva autoevaluare şi poate ceva schimbare. Prea suntem plini de fumuri şi, ce este mai ridicol, fără motiv. Prin faptul că nu am fost acceptaţi în spaţiul Shengen am fost “puşi la respect” adică acolo unde ne este locul. Sinceri să fim, o meritam: nu am ştiut să fim demni, nu am ştiut să fim oneşti, nu am ştiut să ne respectăm. Am renunţat adesea la demnitatea noastră, la convingerile noastre, la identitatea naţională… doar ca să fim acceptaţi! Culmea este că nici măcar nu am avut inteligenţa să facem, la momentul oportun, o evaluare ca să ne dăm seama dacă avem nevoie de acceptarea respectivă. A fost atât de important pentru noi să fim acceptaţi incât am ajuns să uităm de propriul interes. Am sacrificat interesele naţiei de dragul de a fi cu mulţimea, de dragul de a fi in trend. Acum suportăm consecinţele: jucăm cum ne cântă alţii şi suportăm dispreţul lor voalat.

Incă ceva: ne-am dorit aşa mult să fim acceptaţi dar nu am avut inteligenţa să facem eforturi ca să merităm acceptarea! Doar am făcut manevra şmecherului care apelează la „arta milogelii” ca să primească ceva. Ei bine, asta a creat o imagine cu adevărat degradantă care poate că le-a provocat şi dezgust celor care au spus: “ Shengen Nicht!”

Complexul de inferioritate nu este specific national ci a devenit un specific al clasei politice pe care am ales-o să ne reprezinte. La noi, cu ceva excepţii, cei care au ales cariera politică au fost oportuniştii ( nu avem de ce să ne mirăm deci, de numărul mare al autostopiştilor politici), parveniţii, şmecherii…

Să nu ne mirăm deci că, pentru clasa politică din România, primează interesul personal şi nu interesul naţiei!

Nu aş vrea să cădem victime ale strategiei perdelei de fum. Avem vina noastră ca popor, pentru că am fost comozi, leneşi, ignoranţi. A fost mai comod să lăsăm pe alţii să gandească pentru noi, mai comod să ne amăgim cu gândul că ne vor binele, că ştiu ei ce fac… Poate nu ne-am priceput dar, nici nu am vrut să ne informăm, să invăţăm ca să devenim pricepuţi. Asta este clar ignoranţă! Pentru asta nu există scuze! Ignoranţa este cauza principală a faptului că suntem manipulaţi într-un mod atât de grosolan!

Mă intreb: Oare când am încetat să mai gândim, noi românii? sau, poate mai bine spus: Oare când am început să ne înstrăinăm atât de mult unii de alţii încât ne-am pierdut capacitatea de a gândi împreună, de a lua decizii, de a lua atitudine impreună?

Declarația actualului ministru de externe (Th. Baconschi) în ultima lui carte: „Atitudinea noastră de cerșetori în tinda lui Dumnezeu e deja cunoscută, odioasă și jenantă”  se potriveşte contextului articolului menţionat la început dar nu mi se pare deloc interesantă ci este o dovadă a ignoranţei dumnealui. Fiecare dintre noi avem o anume doză de ignoranţă, într-un domeniu sau altul. Nu pot admite însă ignoranţa vis a vis de relaţia personală cu Dumnezeu, relaţie de care depinde însăşi viaţa! Nu putem fi “cerşetori in tinda lui Dumnezeu”, nu pentru asta ne-a creat; El nu este odios, nu ne pune in situaţii jenante…am fost creaţi pentru demnitate. Asadar, cine vrea să probeze validitatea acestor ultime afirmaţii, să se informeze şi… să gândească!