Cele mai bune lucruri au o complexitate care se dezvăluie treptat

“Dacă în viaţă veşnic ne grăbim şi ne zorim, este foarte posibil să trecem pe lângă fericirea pe care o căutăm. În nerăbdarea nostră de a ajunge la lucrul următor, s-ar putea să trăim experienţele prezentului complet indiferenţi faţă de frumuseţea lor.Viaţa este ca o poezie: nu putem să o parcurgem în grabă, ci trebuie să o întâmpinăm deschişi şi relaxaţi, cu o atenţie umilă, care să permită metaforelor şi ritmurilor să ajungă până la noi. Unele dintre cele mai lucruri din viaţă pot fi sesizate numai când ne relaxăm şi devenim simpli observatori. Nu este bine să alergăm prin viaţă şi să nu observăm copacii, florile, dar să nu-i observăm pe ceilalţi este cu mult la rău. Pentru a savura cele mai bune lucruri din viaţă este nevoie de timp; nu putem să le apucăm în grabă, ci numai să le primim cu răbdare. Cele mai bune lucruri au o complexitate care se dezvăluie treptat. Dacă nu suntem dispuşi să avem răbdare, vom fi incapabili să primim revelaţia a tot ceea ce este mai bun, mai frumos şi mai adevărat în ceea ce şi în cei care ne înconjoară.”
( Donald McCullough )

Donald McCullough este autorul cărţii “Say Please, Say Thank You”, tradusă în româneşte cu titlul “Politeţea de zi cu zi”.

Unii ar putea spune că politeţea de zi cu zi este în mare suferinţă.De fapt, suferinţa vine din necunoaşterea regulii şi are drept consecinţă un comportament neadecvat. Cum să mă comport în această situaţie? Şi, mai ales, de ce să mă comport astfel? Sinceritatea cuceritoare a acestei cărţi vă poate da toate răspunsurile. Nu este un simplu cod al manierelor, ci vorbeşte cu mult umor despre întâmplările noastre de zi cu zi. Situaţii normale, jenante, bizare sau năstruşnice – politeţea vă poate scoate din impas în orice împrejurare. Gesturile mărunte fac cât o mie de cuvinte. Regulile sunt un simplu mijloc de comunicare, ne ajută să ne înţelegem cu semenii noştri.

Nobleţe Regală

Ce este oare în mintea creştinului zilelor noastre când aude aceste două cuvinte împreună: nobleţe regală ? Poate să sune prea pompos pentru unii, fără sens pentru alţii dar cu semnificaţii aparte pentru cei care sunt creştini adevăraţi. Din păcate, există destui creştini falşi ale căror cuvinte, gesturi, atitudini nu sunt caracterizate de nobleţea unor fii de Dumnezeu. Pentru aceştia din urmă, cuvântul politeţe nu mai este actual, subiectul este depăşit, de domeniul trecutului.

Există o maximă consacrată citată , de obicei, in franceză: “ Noblesse oblige”- nobleţea obligă! Sensul strict al maximei este acela că omul care se pretinde nobil trebuie să se poarte ca un nobil. Sensul mai larg este că postul înalt pe care îl ocupă cineva, titlul pe care îl deţine îl obligă să aibă o comportare demnă de poziţia sa. Are acoperire acest concept şi în viaţa creştină? Cu siguranţă, da! Cuvântul Bibliei îndeamnă la o purtare într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, vrednic de chemarea Lui ca să fim găsiţi vrednici de Împărăţia Lui. Gesturile şi obiceiurile Împărăţiei le învăţăm exersându-le in umblarea de fiecare zi pe acest pământ. Politeţea este o virtute creştină. Chiar dacă nu găsim scris cuvântul ca atare, Biblia ne îndeamnă la atitudini şi gesturi pline de politeţe!

Cuvântul politeţe nu se traduce prin ceva abstract, arid, lipsit de sens. Oricâtă democraţie s-ar aclama pe toate drumurile, nu trebuie să uităm că democraţia nu înseamnă anarhie ci, dimpotrivă, responsabilitate maximă vizavi de propria libertate şi de libertatea celorlalţi.

Creştinul nu trebuie sa uite că nu poate trăi oricum, după propriile porniri ci, după cum îi este îngăduit de bunul simţ, de faptul că trebuie să cinstim pe fiecare om, să vedem în fiecare om o valoare imensă. Toţi oamenii, indiferent de starea lor, de realizările sau eşecurile lor, indiferent dacă ne plac sau nu, toţi oamenii au valoare eternă. Pentru că Dumnezeu îi consideră valoroşi. Pentru fiecare om a murit Hristos. Trebuie să avem grijă cum ne comportăm unii cu alţii! A-i trata pe ceilalţi ca pe nişte fii de Rege înseamnă, dacă vreţi, a ne respecta  pe noi înşine; înseamnă că ne cunoaştem identitatea şi că demonstrăm că noi înşine suntem fii de Rege.

Când auzim vorbindu-se despre bune maniere ne gândim la etichetă, la acele reguli de bun simţ, de comportare impuse de societate. Există însă un cod al bunelor maniere creştine cu legi care ar trebui să guverneze relaţiile dintre creştini dar şi relaţiile acestora cu toţi oamenii. Biblia conţine acest cod al manierelor creştine.La baza acestuia stă respectul pe care ni-l datorăm unii altora: să ne dăm întâietate unii altora, să privim mai presus de noi înşine pe ceilalţi, să preţuim pe fratele nostru…sunt câteva spicuiri din ceea ce înseamnă a ne respecta unii pe altii. Esenţa politeţii este respectul faţă de oameni, este modul de a stabili o legătură , un mod de a recunoaşte valoarea fiinţei umane.

Avem o responsabilitate enormă unii faţă de altii: să ne susţinem reciproc, să ridicăm pe cei căzuţi, să zidim sufleteşte pe fiecare om cu care intrăm în contact.

Putem fi ziditori sau distrugători de suflete. Îi putem respinge şi dispreţui pe ceilalţi împingându-i la singurătate, sfâşâindu-le inimile sau… prin gesturi mici, dar pline de însemnătate să îi ajutăm să îşi amintească iar si iar că am fost creaţi pentru demnitate; să-I ajutăm să vadă dincolo de faptul că sunt imperfecţi, supuşi greşelii şi să-şi dea seama că sunt capabili “ să viseze visul de neatins, să infrângă duşmanul de neânvins, să suporte tristeţea de nesuportat, să meargă acolo unde acel îndrăzneţ nu s-a încumetat…”