”Mereu îţi faci prieteni noi şi nu trebuie să stai cu ei zi de zi. Când ne vedem tot timpul cu aceleaşi persoane, ele ajung să facă până la urmă parte din viaţa noastră. Şi cum ele fac parte din viaţa noastră, încep să vrea să ne-o schimbe. Dacă nu eşti aşa cum vor, se enervează. Fiindcă toată lumea are o noţiune exactă despre cum trebuie să ne trăim viaţa. Şi nimeni nu ştie cum trebuie să-şi trăiască propria-i viaţă”.
(Paulo Coelho în Alchimistul)
Invatam bine doar cand ne doare pe noi insine? Se pare ca asa functionam!
Cum procedam, in general, cand nu ne convine ceva la celalalt? Il izolam, ii intoarcem spatele? Aruncam la gunoi tot ce a fost bun si frumos, ce are bun si frumos? Nu mai vedem decat ceea ce ne-a atins noua orgoliul?
Da, el, orgoliul… Presupune un mare efort sa-l tinem in frau ca sa putem intelege de ce oamenii fac un anume lucru, de ce actioneaza intr-un anume fel. Orgoliul orbeste : nu mai vezi lucrurile si oamenii asa cum sunt de fapt, nu mai vezi ce este de pretuit in oamenii de langa tine. Vezi doar punctul negru de pe coala alba de hartie! Dar ce este cel mai pagubos este ca el, orgoliul, te impinge sa faci scenarii vis-à-vis de ce au spus, ce au facut ceilalti.Si-i cataloghezi conform propriului tau scenariu! Numai ca, scenariul lor este cu totul altul ! Iar sa fii interpretat gresit, sa fii judecat gresit poate sa fie foarte dureros!
Avem nevoie cu totii sa perseveram in a invata sa renuntam la scenarii, sa ne facem timp ca sa intelegem oamenii, sa-i cunoastem! Avem nevoie cu totii sa renuntam la aroganta de a pretinde celorlalti sa fie asa cum vrem noi, sa actioneze asa cum ne-am astepta noi!
Presupune un mare efort sa reusesti sa pretuiesti si sa iubesti oamenii asa cum sunt, sa nu incerci sa-i schimbi ci sa ii lasi pe ei sa inteleaga ce trebuie schimbat, iar tu sa le fii alaturi, sa fii acolo pentru ei in caz ca au nevoie de umarul tau, de imbratisarea ta!
Fiecare om are nevoie sa se stie inteles asa cum este! Sa se stie iubit asa cum este!
